Spondiloza cervicală – numită şi artrita gâtului – este termenul medical folosit pentru toate schimbările ce intervin în această zonă odată cu trecerea timpului. Durerea cervicală poate fi cauzată de mai mulţi factori, dar cel mai adesea este legată de vârstă, pentru că discurile vertebrale şi încheieturile se deteriorează din cauza trecerii timpului. Conform Mayo Clinic spondiloza cervicală afectează peste 85% dintre oamenii trecuţi de 60 de ani şi cauzează dureri şi rigiditate în zona cervicală
Spondiloza cervicală: factori de risc
Factorii de risc includ: vârsta ( spondiloza cervicală face parte din procesul natural de îmbătrânire), ocupaţia ( job-uri care implică mişcări repetitive ale gâtului, poziţii ciudate ale acestuia şi pe timp îndelungat sau muncă fizică susţinută, toate pun un stres prelungit pe gât), leziuni ale gâtului (accidentările anterioare din această zonă cresc riscul apariţiei spondilozei), factori genetici ( în anumite familii au fost mai mulţi membri care au suferit de spondiloză cervicală, în altele nu), fumatul (sunt studii care au demonstrat că fumatul creşte riscul apariţiei acestei boli).
Iată care sunt cauzele principale ale spondilozei cerrvicale:
Excrescenţe osoase
Aceşti “pinteni” sunt rezultatul încercării corpului de a întări coloana. Aceste excrescenţe pot presa pe anumite zone delicate ale coloanei precum măduva spinării sau nervi, provocând durerile spondilozei cervicale.
Discuri deshidratate
Discurile vertebrale aflate între oasele coloanei, fiind subţiri, amortizează şi absorb şocurile create de ridicări, răsuciri şi alte activităţi în care este implicată coloana. Substanţa asemănătoare cu un gel din interiorul discurilor se usucă pe măsură ce trece timpul. Din această cauză, oasele coloanei vertebrale încep (conform Mayo Clinic în jurul vârstei de 40 de ani) să intre în contact direct, “frecându-se” unul de celălalt.